Bistro din Sectorul 2, închis de ANPC. Comisarii au găsit gândaci şi produse expirate – VIDEO

Un bistro din Sectorul 2 a fost închis temporar de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC ) după ce au fost găsiţi gândaci şi produse expirate, unitatea fiind amendată cu 25.000 de lei.

ANPC precizează că, în urma unei sesizări primite de la consumatori, a avut loc o verificare la Bistro Garden, aparţinând operatorului economic Plenitud Impex SRL, din Sectorul 2 al Capitalei.
@horiaconstantinescuanpcExista teoria cum ca noi ar trebui sa consiliem intai… Ce sa-i spunem? Nu tine mancarea in jegul acesta? Nu lucra cu produse expirate? Noi l-am inchis direct!♬ Epic Orchestra – RK Sound

”Aşa cum am anunţat, că voi declanşa o acţiune de monitorizare a comerţului de tip fast food, am şi făcut. În urma unei sesizări, m-am aflat alături de colegii mei, comisarii, pe teren, pentru a vedea personal modul în care este respectată legea şi, implicit, consumatorul. Din păcate tot în Sectorul 2, cel care îmi este atât de drag, am descoperit o locaţie cu mari probleme, în serviciile căreia cetăţenii ar trebui să aibă încredere. Suntem neobosiţi şi vom continua să facem curăţenie. Vă rog să îmi semnalaţi în continuare locaţii de acest tip, ale căror servicii vă ridică suspiciuni. Vom fi imediat acolo, căci acesta este rolul nostru: să fim receptivi la sesizările dumneavoastră şi să îndreptăm lucrurile, acolo unde este cazul”, a declarat vicepreşedintele ANP Mihai Culeafă.
@horiaconstantinescuanpcMai tinerii nostri colegi, in cadrul proiectului ACADEMIA COMISARILOR, verificabd locatiile despre care Dvs ati facut informari!

♬ original sound – Horia Constantinescu

Comisarii ANPC au constatat, în urma controlului, mai multe nereguli, printre care:
  • folosirea unui bloc alimentar insalubru, cu insecte moarte şi vii în spaţiul de lucru;
  • utilizarea unui agregat frigorific deteriorat şi neigienizat, cu chedere rupte, mucegai, grătare cu exfoliere de vopsea şi prezenţă masivă de rugină;
  • folosirea unei camere de depozitare a materiilor prime congelate/refrigerate cu rafturile si rastelurile neigienizate, cu rugină si vopsea exfoliată, cu sistemul de răcire neigienizat, cu praful în strat grosier, cu faianţă depreciată şi neigienizată, cu tavan şi paviment neigienizate;
  • lipsa graficului de schimb al uleiului la friteuze.

ANPC a dat o amendă în valoare de 25.000 de lei

De asemenea, echipele de control au descoperit că erau utilizate preparate alimentare fără etichete din care să rezulte data producţiei, decongelarea produselor era fără etichetă cu data pentru a se putea stabili conformitatea produsului, produsele alimentare erau depozitate la temperatura mediului ambient, masa caldă fiind oprită, erau folosite la gătit produse pe bază de grăsimi vegetale.
  • Din cauza acestor nereguli, unitatea a fost închisă temporar până la remedierea deficienţelor şi a fost dată o amendă în valoare de 25.000 de lei.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati