PSD anunță că se opune majorării salariilor parlamentarilor: Să se aplice doar aleșilor locali

PSD va propune coaliţiei de guvernare ca prevederile proiectului de lege adoptat de Senat referitoare la actualizarea salariilor demnitarilor să nu se aplice parlamentarilor şi altor categorii de bugetari, ci doar aleşilor locali.

  • Social-democraţii arată, într-un comunicat de presă, că „dacă în privinţa acestora din urmă o actualizare este justificată având în vedere că nivelul de salarizare este mai scăzut iar calculul încă se face prin raportarea la salariul minim din 2018, în cazul parlamentarilor şi altor şefi de instituţii publice o astfel de măsură ar fi  neadecvată, în actualul context economic”.

„Propunerea PSD în Guvernul României va fi ca din Anexa IX să fie supus acestei reglementări doar punctul „C”, respectiv punctul care se referă strict la aleşii locali”, a afirmat liderul senatorilor PSD Ştefan Radu Oprea.

Senatul a votat, în plenul de miercuri, cu 91 de voturi „pentru”, 22 „împotrivă” şi patru abţineri, un proiect de aprobare a unei ordonanţe în care a fost introdus un amendament care prevede majorări salariale ale demnitarilor.

În urmă cu câteva ore, Curtea Constituţională admisese sesizările USR pe proiectele de lege privind majorările salariale din sistemul public, care prevedeau creşterea indemnizaţiilor parlamentarilor.

Senatul este primă Cameră sesizată pe proiectul de lege, decizională fiind Camera Deputaţilor.

De asemenea, ministrul Dezvoltării Cseke Attila a declarat că nu cunoaşte ce presupun amendamentele UDMR din legea adoptată miercuri de către Senat privind majorarea indemnizaţiile parlamentarilor, primarilor, preşedinţilor de consilii judeţene şi locale, însă din punctul de vedere al Uniunii „pe inflaţie aşa cum toţi bugetarii au primit o creştere salarială, e corect ca adminstraţia locală să beneficieze de acelaşi regim”.

El a mai spus că nu au fost discutate aceste aspecte în coaliţie, însă dacă a fost un vot în Senat, atunci ssubiectul va fi abordat, iar apoi luată o decizie pe care UDMR o va respecta.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati