Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, cel mai mare spital de boli pulmonare din România, care funcționează în prezent într-o clădire veche de peste 100 de ani, cu risc seismic gradul I, va avea un nou sediu – o clădire de 6 etaje, construită de la zero, scrie Hotnews.ro.
Noua clădire a spitalului va avea subsol +parter +6 etaje și va fi construită în locul sediului din Calea Șerban Vodă, unul dintre actualele sedii ale spitalului, cunoscut ca „Zerlendi”. Anunțul a fost făcut de managerul Institutului „Marius Nasta”, medicul Beatrice Mahler.
Beatrice Mahler a anunțat că a primit de la Ministerul Sănătății avizul de principiu privind construcția unei clădiri noi în locul actualului sediu Zerlendi al spitalului.
Managerul Beatrice Mahler spune că actuala clădire este veche de peste 100 ani, iar Institutul Nasta „necesită o soluție rapidă pentru a oferi condiții decente pacienților”.
„Cu bucurie vă anunț că după multiple demersuri, întâlniri, cereri, solicitări, articole de presă – pentru care le mulțumesc reprezentanților media care au mediatizat nevoia de schimbare a infrastructurii din fostul Marius Nasta – am făcut un prim pas necesar și important. Am primit de la Ministerul Sănătății avizul de principiu privind construcția unei clădiri noi în locul actualului sediu Zerlendi”, a anunțat medicul Beatrice Mahler, managerul spitalului.