Bărbatul care s-a aruncat cu soția de la etajul 7 al unui bloc din București în care locuiau a fost secretar de stat în guvernul Nicolae Văcăroiu, au precizat surse judiciare pentru G4Media.ro. Bărbatul, care avea 89 de ani, a făcut parte din Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, în perioada 17 decembrie 1992 – 11 decembrie 1996, scrie digi24.ro.
În buzunarul bătrânului, polițiștii au găsit un bilet de adio în care scria că el și soția sa nu mai vor să fie o povară pentru copilul lor. Fiul celor doi bătrâni lucrează la Bruxelles.
Conform informațiilor G4Media.ro, cei doi au sărit de la fereastra ghenei de gunoi aflată pe palier. Din afirmațiile unui prieten de familie a rezultat faptul că cei doi sufereau de mai multe afecțiuni medicale.
Poliția a fost sesizată, vineri la prânz, că un bărbat și o femeie s-au aruncat de la etajul 7 al unui bloc din Sectorul 2. La fața locului s-au deplasat echipaje de prim ajutor, precum și polițiști, dar a fost declarat decesul celor două persoane, ambele în vârstă de 89 de ani.
„În data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 12:10, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Secția 6 Poliție a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că un bărbat și o femeie, s-ar fi precipitat de la etajul 7 al unui bloc, situat în Sectorul 2. La fața locului s-au deplasat echipaje de prim ajutor, precum și polițiști din cadrul secției. În pofida eforturilor personalului medical, a fost declarat decesul celor două persoane, ambele în vârstă de 89 de ani. În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei”, se arată într-un comunicat al Poliției.