Primăria Capitalei a lansat licitația pentru modernizarea a 50 de km de linie de tramvai cu 500 de milioane de euro

Primăria Capitalei a lansat licitația pentru modernizarea a 50 de km de linie de tramvai, a anunțat miercuri, primarul general, Nicușor Dan, într-o conferință de presă.

  • Potrivit sursei citate, contractul este împărțit în 16 loturi, iar valoarea lucrărilor este estimată la 500 de milioane de euro.

În acest sens, edilul a promis că peste 2 ani orașul nu va mai avea linii de tramvai degradate, după semnarea contractelor, proiectarea urmând să se facă în 6 luni, iar lucrările într-un an.

Nicușor Dan: “Nu vom mai avea avarii, cum avem acum foarte des”

”Vă anunț lansarea licitației pentru reabilitarea a 16 linii de tramvai. Ele totalizează 50 de km. Peste 2 ani Bucureștiul nu va mai avea linii de tramvai nemodernizate, asta înseamnă o viteză sporită pentru tramvaie, asta înseamnă că autobuzele, pe porțiunile pe care le au comune cu tramvaiele vor putea să aibă linie unică pe aceste linii de tramvai. Asta înseamnă că nu vom mai avea avarii, cum avem acum foarte des”, a declarat Nicușor Dan.

 

Valoarea investiției este de 500 de milioane de euro.

”Din acești 500 de milioane de euro, 300 de milioane de euro o să-i luăm din programul Operațional Regional, fonduri europene, iar pentru restul de 200 milioane de euro o să ieșim în piață, pentru împrumuturi și o să ne adresăm către instituțiile financiare internaționale”, a explicat Nicușor Dan.

  • Primarul a invitat firmele românești și firmele internaționale să participe la această licitație.

”Am transmis informația despre licitație către Camerele de comerț, către atașații comerciali ai ambasadelor, fiindcă ne dorim să fie o participare foarte mare. Este o licitație cu 16 loturi, deci practic vom avea 16 câștigători”, a explicat Nicușor Dan.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati