Creșterea prețului la energie se răsfrânge și asupra studenților. Tarifele la cazare vor crește în această iarnă, pentru că și facturile la curent vor fi mai mari.
Mulți studenți aleg să stea în cămine pentru că nu își permit să plătească chiria unui apartament. Până acum, un loc costa în jur de 500 de lei, dar, din ianuarie, tariful va crește și cu 70%, în funcție de facturile la utilități.
- În plus, studenții sunt rugați să facă cât mai multă economie și să renunțe la celebrele reșouri, dacă temperatura în cameră este optimă.
Un loc în căminul Universităţii Politehnica din Bucureşti costă 500 de lei pe lună, dar din ianuarie 2023, tariful va creşte cu 70%, în funcţie de costul utilităţilor, scrie Antena 3 CNN.
„Să nu gătim în cămine”
Costul final depinde și de economia pe care o fac studenții, spun universitățile. Dacă facturile la energie nu vor crește mult, nici costul cazării nu se va majora.
„Să nu folosească aparate de încălzire când avem confort, să nu gătim în cămine”, atrage atenția rectorul Politehnicii Bucureşti, Mihnea Costoiu.
Pentru studenţii economişti tariful va creşte, în medie, cu 100 de lei, anunţă rectorul Academiei de Studii Economice.
La Universitatea Petrol-Gaze Ploieşti, stundeții vor plăti în acest an, în medie, cu 20% mai mult.
„Avem preţuri de la 250 la 300 de lei loc pe cameră şi include toate cheltuielile, adică nu va plăti nimic în plus. Au internet, tv, apă, tot, nu plătesc nimic suplimentar”, spune Ştefan Drăgan, directror administrativ al unui cămin.
Pe de altă parte, la căminele care țin de Universitate București, costurile lunare se vor majora doar cu 10 lei.