INCREDIBIL / Bărbat din Satu Mare suspectat de coronavirus – renegat de familie

Un bărbat suspect de coronavirus nu a mai fost primit acasă, chiar dacă analizele au infirmat virusul

  • Deși medicii de la Satu Mare, acolo unde a fost internat omul, au descoperit că nu a fost contaminat și l-au trimis acasă, familia bărbatului refuză să-l mai primească.

Bărbatul de 40 de ani, din Satu Mare, a fost internat la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență cu diagnostic de viroză respiratorie, după ce s-a întors din Italia, unde a lucrat la un restaurant cu patroni chinezi.

În urma analizelor, medicii au stabilit că nu există simptom de coronavirus în cazul său, a informat digi24.ro.

În aceste condiţii, au decis externarea bărbatului. El a fost transportat cu ambulanţa în localitatea unde locuia la o cunoştinţă, într-o comunitate de romi.

  • Când gazda a aflat despre ce este vorba, nu a mai vrut să îl primească în casă. Totodată, unii localnici au protestat faţă de faptul că bărbatul a fost adus în comunitate.

În aceste condiţii s-a sunat la 112, iar bărbatul a fost preluat de un echipaj al ambulanţei şi dus înapoi la spital.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati