Tarifele pentru coletele poștale pe relația România – Republica Moldova sunt reduse cu 25%, de la începutul lunii octombrie, anunță Poșta Română. Acest lucru a fost posibil ca urmare a acordului bilateral semnat între cei doi operatori la data de 12 august 2022.
- Scopul final este egalizarea tuturor tarifelor poștale între cele două țări, mai spune sursa citată.
Potrivit Poștei Române, acest parteneriat țintește să creeze un spațiu poștal unic între cele două țări și asigură dezvoltarea economică durabilă a acestora.
Totodată, protocolul urmărește dezvoltarea importului și exportului dintre cele două țări, utilizând rețelele poștale și infrastructura logistică a celor doi operatori poștali.
“Scopul final este să egalizăm toate tarifele, atât pentru colete, cât și pentru poșta de scrisori. Vrem ca o scrisoare sau un colet trimise de la București la Chișinău să aibă același tarif cu cele trimise de la București la Iași”, a declarat Roman Cojuhari, Directorul Î.S. “Poșta Moldovei”.
Administrațiile poștale ale celor două țări continuă să caute soluții moderne de livrare a produselor, la prețuri reduse, prin intermediul cărora cetățenii Republicii Moldova să beneficieze de întreaga paletă de servicii și produse poștale de pe piața din România, reciproca fiind valabilă și pentru clienții români.
De asemenea, a crescut numărul de curse poștale între cele două țări, de la o cursă pe săptămână, la o cursă zilnic, a precizat Valentin Ștefan, director Poșta Română.
“Ne dorim să ridicăm granițele dintre cele două țări, din perspectiva poștală, să unim serviciile poștale și de curierat din România cu cele din Republica Moldova și să facem un spațiu poștal unic. Partenerul nostru moldovean are aceeași viziune, de a uni piața românească cu piața moldovenească.
Un prim pas pe care l-am făcut în acest sens a fost să creștem numărul de curse poștale între cele două țări, de la o cursă pe săptămână, la o cursă zilnic. Acum, continuăm acest drum prin reducerea tarifelor”, a completat sursa citată.