Se amână lansarea Programului privind casarea autovehiculelor uzate

Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă amânarea lansării Programului pentru perioada 11 noiembrie 2022, ora: 10.00 – 30 decembrie 2022, ora: 14.00.

În această perioadă sau până la epuizarea bugetului alocat sesiunii de finanţare, solicitanţii vor putea depune cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.

Crearea conturilor de utilizator în aplicaţia informatică de către solicitanţii unităţi administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş sau municipiu şi subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti se va putea realiza începând cu data de 07 noiembrie 2022.

Conturile create şi utilizate pentru înscrierea în cadrul Programului Iluminat public, Programului Staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice în localităţi, Programului Eficienţă energetică în clădirile publice, Programului Rabla Clasic şi a Programului Rabla Plus rămân valabile şi pot fi accesate pentru depunerea cererilor de finanţare pentru Programul privind casarea autovehiculelor uzate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati