Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti, a început prima etapă de reabilitare a aleilor pietonale din jurul lacului Tineretului, a anunțat viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu.
Astfel, potrivit sursei citate, pe 11 octombrie s-a început refacerea a 6.300 metri pătrați de asfalt, 2.000 de metri liniari de bordură, situați în zona Cafeneaua Actorilor.
Lucrarea se va întinde pe o perioadă de 45 de zile, explică Tomescu.
Potrivit viceprimarului Capitalei, în zona aleilor din jurul lacului nu s-a intervenit de douăzeci de ani, degradările stratului de asfalt reprezentând un pericol pentru cetățeni.
”Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și ne dorim ca aleile și pistele de bicicletă să readucă plăcerea plimbărilor în această frumoasă zonă a Bucureștiului.”, a completat acesta.