Ministrul Agriculturii, Petre Daea, anunță că efectivele de porci din România sunt tot mai mici. Fermele se închid pe măsură ce apar noi cazuri pozitive de pestă porcină.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că fermele se închid din cauza pestei porcine. În Timiș urmează să fie sacrificați 40.000 de porci, după ce în urmă cu 2 zile s-a descoperit un caz de infectare. Acesta a mai anunțat că românii nu vor mai avea de unde să cumpere carne de porc pentru Crăciun ca în anii trecuți, scrie Antena3 CNN.
„În România, nu putem să scăpăm de ea. Din nefericire, ne-a costat, ne costă și ne va costa acest virus. Pe de o parte se reduc efectivele de animale.
Noi la Ministerul Agriculturii după 3 ani de zile de așteptare, iată că am dat drumul la la actele normative care se susține reproducția.
Tot timpul sub presiunea și sub teama aceasta, ceea se întâmplă în momentul în care nu avem leac pentru acest virus. Apar aceste reduceri de efective și te îndrepți spre alte surse de asigurare a hranei populației”, a explicat ministrul Agriculturii, Petre Daea.