Un locuitor al Capitalei, din cartierul Berceni, face haz de necaz de starea conductelor de apă caldă, scrie gandul.ro.
„Mulțumim, Nicușor Dan! Unii se vaită că nu au apă caldă, iar în Berceni curge Nesquik….☕️”, a scris bucureșteanul pe Facebook.
n cea ca recentă intervenție privind pregătirile pentru sezonul rece, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că este nevoie de toată cantitatea de energie pe care centralele din Bucureşti o pot produce. Edilul-șef al Capitalei a precizat că, în prezent, nu sunt probleme la centrala electrică Vest Energo, iar Municipalitatea plăteşte către Termoenergetica partea sa de gigacalorie.
„Este nevoie de CET Energo Vest, după cum este nevoie de CET Titan şi după cum ar mai fi nevoie de o centrală în zona de nord. Deci, în momentul de faţă, este nevoie de toată cantitatea de energie pe care centralele din Bucureşti pot să o producă”, a afirmat Nicuşor Dan. Nicușor Dan a precizat că CET Energo Vest a întâmpinat două probleme, una dintre ele producându-se în urmă cu aproximativ un an şi nouă luni, când situaţia financiară era „disperată”.
Ce se întâmplă dacă se scumpește gigacaloria
„A doua problemă a fost la începutul iernii trecute, când a existat acea fluctuaţie mare pe preţul de gaz. ELCEN avea cumpărat, avea deja contractul cu Romgaz şi avea un preţ bun. Vest Energo şi CET Griviţa nu aveau astfel de contract şi deodată, pe de-o parte, preţul cu care ei puteau să cumpere gaz din piaţă era extrem de mare, pe de altă parte, ANRE nu ajustase încă preţul cu care ei puteau să vândă şi atunci ei ar fi trebuit să lucreze în pierdere. Lucrul ăsta nu se va mai întâmpla în această toamnă, pentru că, după cum ştiţi, există aceasta ordonanţă de urgenţă care plafonează preţul pentru toţi producătorii”, a menționat Nicuşor Dan.
Întrebat dacă administrația Municipiului și-a achitat datoriile către CET Energo Vest, primarul general al Capitalei a afirmat că Municipalitatea plătește partea sa de gigacalorie către Termoenergetica.
„Partea cealaltă o plătesc cetăţenii şi Termoenergetica plăteşte, la rândul ei, către furnizori, care sunt în cea mai mare parte, aproape 95%, ELCEN şi după aceea mai este Vest Energo şi mai este CET Griviţa, care ţine de Primăria Sectorului 1”, a afirmat Nicuşor Dan.
Anterior, miercuri, primarul general al Capitalei, a anunțat că gigacaloria nu se va scumpi în București. În cazul în care va exista vreo diferență față de anul trecut, aceasta va fi suportată de primărie.