România şi Cuba vor semna un acord interguvernamental care va reglementa cadrul legal de cooperare în domeniul sanitar privind serviciile de sănătate publică, precum şi prevenirea şi controlul bolilor netransmisibile – diabetul, bolile cardiovasculare, cancerul.
Potrivit unui comunicat transmis luni de Ministerul Sănătăţii, acordul bilateral româno-cubanez include, pe lângă schimbul de informaţii în domeniul medical între cele două ţări, vizite de studiu şi participarea specialiştilor din ambele ţări la conferinţe ştiinţifice.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, se află într-o vizită oficială în Republica Cuba, unde participă la cea de a IV-a Conferinţă internaţională „Cuba-Salud 2022” cu tema „Sănătatea Universală, ca parte integrantă a Agendei de Sănătate 2030, în scenariul post-COVID-19” la care participă delegaţii din peste 80 de ţări. Sunt prezenţi 30 de miniştri ai Sănătăţii şi lideri din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Organizaţiei Panamericane a Sănătăţii şi ai altor agenţii internaţionale.
„Mâine va avea loc semnarea acordului de cooperare în domeniul Sănătăţii între Guvernul României şi Guvernul Republicii Cuba”, se arată în comunicat.
Pe agenda vizitei ministrului în Republica Cuba se mai află întâlniri cu omologi din statele din Regiunea Caraibilor, precum şi cu conducerea unor spitale din Havana, a altor instituţii medicale locale şi cu directorul companiei farmaceutice BioCubaFarma.