În România anului 2022 există diferențe chiar de sută la sută între salariile medii, în funcție de regiune, arată o analiză realizată de Euronews pe baza datelor oficiale. În Capitală, cel mai prosper oraș, salariul mediu face cât două salarii medii din Harghita, iar diferențele sunt de peste 2.000 de lei net, un indicator clar al dezvoltării economice, care arată și ce domenii aduc cele mai mari câștiguri, arată euronews.ro.
Angajații din București primesc cele mai mari salarii medii din România, de peste 5.200 de lei net. La o diferență de 500 de lei pe lună față de cel mai prosper oraș din țară se află județul Cluj, cu aproximativ 4.700 de lei. În clasamentul celor mai mari salarii medii urmează județele Timiș, cu aproape 4.300 de lei, Sibiu, cu aproximativ 4.100 de lei și Ilfov, cu puțin peste 4.000 de lei. În toate zonele menționate se câștigă peste media națională, de circa 3.975 de lei.
Domeniile în care se câștigă cel mai bine
Angajații din domeniul serviciilor conduc clasamentul în București, Cluj și Ilfov. În Timiș, cel mai bine se câștigă în agricultură, iar în Sibiu, în industrie.
Statistica salariilor arată și unde este polul sărăciei. Harghita conduce ierarhia: în acest județ se câștigă cel mai mic salariu mediu, 2.840 de lei pe lună. La distanță mică, Teleorman, Hunedoara, Vrancea și Vâlcea completează tabloul câștigurilor. Peste tot salariul mediu nu depășește 3.000 de lei net, cu o mie de lei sub media națională de aproape 4.000 de lei.
Comparăm acum Capitala cu județul Harghita, zone diametral opuse când vine vorba de salarii. Potrivit cifrelor oficiale, cel mai mare salariu mediu este aproape dublu față de cel mai mic. Mai exact, un angajat din București primește la sfârșitul lunii de 1,8 ori mai mult decât unul din Harghita.