Restricții de circulație în București, în weekend. Zone de evitat

Primăria Municipiului București anunță că sâmbătă și duminică vor fi instituite o serie de restricții de circulație, pentru că vor fi organizate mai multe evenimente.

Evenimentul privind organizarea şi desfăşurarea unei procesiuni şi manifestări religioase cu ocazia Sf. Dimitrie cel Nou se va desfășura după următorul calendar:

  • 24 octombrie 2022, între orele 12:30, procesiuni religioase desfășurate pe traseele – Platoul Catedralei Patriarhiei – str. Patriarhiei – str. 11 Iunie – bd. Regina Maria – aleea Dealul Mitropoliei și Biserica Sf. Spiridon cel Nou – calea Șerban Vodă – str. Bibescu Vodă – aleea Dealul Mitropoliei. La crucea Brâncovenească de la baza Dealului Patriarhiei, va avea loc joncțiunea celor două coloane, urmând să se continue deplasarea până la Altarul de Vară.

În perioada 22-30 octombrie 2022, manifestări religioase în zona Catedralei Dealului Patriarhiei și esplanadei, fără afectarea traficului rutier și pietonal.

În data de 24 octombrie 2022, traficul rutier va fi restricționat, pe traseele menționate mai sus, precum și pe străzile care acced în acestea.

Se vor aplica următoarele restricții de trafic

– începând cu data de 22 octombrie 2022, orele 06:00, se va interzice complet staționarea autovehiculelor pe Dealul Mitropoliei, pe sensul dreapta de urcare, precum și pe platoul de la baza aleii Dealului Mitropoliei și sensul de coborâre din dreptul platoului până în dreptul statuii lui Cuza;

– începând cu data de 23 octombrie 2022, orele 20:00, se va interzice staționarea autovehiculelor pentru instituirea coloanelor de pelerini, pe Str. Regina Maria, respectiv Str. 11 Iunie pe trotuar;

– începând cu data de 24 octombrie 2022, orele 06:00, se va interzice staționarea autovehiculelor în zona Parcului Carol, Fântâna Zodiac.

În data de 24 octombrie 2022, între orele 12:30 – 13:30, dacă este necesar, traficul STB va fi restricționat, pe timpul desfășurării procesiunii.

Paradă moto în cadrul campaniei umanitare denumite – ”Ride Pink”

Un alt eveniment avizat de Comisia Tehnică de Circulație este organizarea unei parade moto în cadrul campaniei umanitare denumite – ”Ride Pink”.

Deplasarea se va face pe banda I de circulație, în data de 22.10.2022, începând cu orele 11:00, sub supravegherea organelor de ordine, pe următorul traseu: Piața Constituției – Piața Unirii – Piața Universității – Piața Romană – Piața Victoriei – Aviatorilor – Casa Presei Libere – Arcul de Triumf – Calea Victoriei – Piața Constituției (punct final).

Eveniment de prevenire şi combatere a tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor

În data de 23 octombrie, Asociaţia Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de Gen – FILIA va organiza un eveniment de prevenire şi combatere a tuturor formelor de violenţă împotriva femeilor, după următorul program:

  • între orele 15,00 – 15,30, adunarea participanţilor în Piaţa Universităţii – zona Facultăţii de Geografie,
  • între orele 15,30 – 16,00, adunare publică în Piaţa Universităţii – zona Facultăţii de Geografie,
  • între orele 16,00 – 17,00, deplasarea participanţilor pe banda I de circulaţie, pe traseul Piaţa Universităţii – traversarea intersecţiei Străzii Ion Câmpineanu cu Bulevardul Nicolae Bălcescu – Bulevardul Nicolae Bălcescu – Bulevardul Gheorghe Magheru – Piaţa Romană – Bulevardul Lascăr Catargiu – Piaţa Victoriei;
  • între orele 17,00 – 17,30, va avea loc adunarea publică în Piaţa Victoriei (alveola centrală);
  • între orele 17,30 – 18,00, este programată defluirea individuală a participanţilor.

Brigada Rutieră solicită conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să păstreze o distanţă suficientă pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă, să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate şi să respecte semnalele şi indicaţiile poliţiştilor rutieri.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati