Primăria Capitalei anunță un nou program educativ pentru elevi, în București!
PROEDUS și ASPA au lansat proiectul educațional “Împreună învățăm despre animale”, susținut de Inspectoratul Școlar al Municipiului București și de Primăria Municipiului București.
Echipe mixte formate din angajați ai PROEDUS și ASPA, formatori și voluntari merg în școli, le vorbesc elevilor din învățământul primar despre animale și le împart broșuri educative cu informații și desene prezentate pe înțelesul lor. Spre deliciul copiilor, la ora educativă participă și căței din centrele ASPA, cu care micuții pot interacționa la finalul lecției.
Astfel, elevii învață, de exemplu, cum să se poarte cu un cățel, cum să-l îngrijească ori să-l adopte, dar și despre importanța vaccinării și deparazitării.
Deja primele astfel de ore au fost ținute în câteva școli din sectorul 1, iar elevii s-au arătat a fi extrem de încântați.
Programul se va derula în 80 de școli din toate sectoarele Capitalei.