Repartitoarele pentru căldură devin obligatorii. Cei care nu le montează riscă să fie amendaţi

Repartitoarele pentru căldură vor deveni obligatorii de la 1 ianuarie 2023. Cei care nu le instalează se pot alege cu amendă.

Românii care primesc căldură în sistem centralizat vor fi nevoiți în două luni să își monteze contoare individuale pentru măsurarea consumului de energie termică. Respectiv, aceştia vor trebui să îşi instaleze repartitoare pe calorifere, scrie Antena3 CNN.

Doar în Bucureşti sunt peste 275.000 de apartamente care nu au încă instalate astfel sisteme. Cine nu se va conforma, va risca amenzi de până la 1.000 de lei.

„Repartitorul măsoară temperatura caloriferului și temperatura din cameră. Face diferența între ele și acea diferență o integrează într-o unitate de timp, ea reprezintă o unitate de consum”. Cine nu are deja un astfel de dispozitiv trebuie să-și instaleze până la 31 decembrie. În Capitală, vorbim despre peste jumătate din locuințele racordate la sistemul centralizat de încălzire”, a declarat Ionuț Nejloveanu, director al unei firme de montare repartitoare.

Prețul pentru un repartitor pornește de la 70 de lei cu TVA inclus, însă costurile pot ajunge la sume mult mai mari. Instalarea acestuia și a unui robinet de reglare a consumului de energie termică costă cel puțin 125 de lei.

Așadar, un proprietar care are un apartament de două camere cu patru calorifere va fi nevoit să scoată din buzunar cel puțin 500 de lei.

Deşi mulţi cetăţeni se plâng că această sumă este mare, amenda, în schimb este dublă, respectiv 1000 de lei. Oamenii se tem că după instalare, vor avea facturi mai mari, însă cei care au deja instalate astfel de aparate spun că au reușit să plătească mai puțin pentru căldură.

Totodată, din 2027 vor fi obligatorii dispozitivele care permit citirea de la distanță, potrivit digi24.ro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati