Guvernul scoate la concurs a 15 posturi pentru Biblioteca Naţională a României

Guvernul a aprobat, vineri, scoaterea la concurs a 15 posturi pentru Biblioteca Naţională a României, instituţie din subordinea Ministerului Culturii.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, posturile sunt necesare pentru promovarea patrimoniului de carte românească în Europa şi în lume, scrie Agerpres.

„Biblioteca Naţională este unica instituţie care asigură păstrarea memoriei documentare a României şi reprezintă principala sursă documentară pentru cunoaşterea culturii naţionale”, adaugă Executivul.

Astfel, Guvernul a aprobat un memorandum pentru ocuparea acestor posturi prin concurs sau examen, potrivit legii şi cu respectarea prevederilor art.1 alin. (4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2022 cu privire la reglementarea unor măsuri în domeniul ocupării posturilor în sectorul bugetar.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati