Colegiul Medicilor: Societatea are nevoie de un corp medical puternic, corect şi bine pregătit

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Profesiei Medicale, Colegiul Medicilor a declarat că societatea românească are nevoie de un corp medical puternic, corect şi bine pregătit, capabil să facă faţă provocărilor.

„Orice societate modernă are nevoie de medici şi de un sistem medical cât mai funcţional. Încrederea este esenţială în această relaţie. Medicul trebuie să fie corect, responsabil şi empatic, iar populaţia trebuie să înţeleagă menirea medicului”, a declarat prof. univ. dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România, potrivit unui comunicat de presă.

Finanţarea sistemului medical este redusă fată de media europeană

Colegiul Medicilor din România atrage atenţia că în România finanţarea sistemului medical este redusă fată de media europeană, iar multe probleme ce ţin de sistem ajung să fie percepute de către o parte a populaţiei în responsabilitatea medicului, deoarece, în majoritatea cazurilor, acesta este „puntea de legătură” între pacient şi sistemul de sănătate.

„Medicul şi pacientul, medicul şi societatea sunt de aceeaşi parte. Şi medicul în exercitarea profesiei sale îşi doreşte un sistem medical funcţional, să lucreze într-o infrastructură corespunzătoare şi să existe un număr suficient de colegi medici dispus la nivel naţional, astfel încât pacientul să ajungă imediat şi atunci când este nevoie la servicii medicale de calitate. Medicii au nevoie de susţinere atât din partea statului, prin dezvoltarea de politici aferente profesiei medicale şi îmbunătăţirii în ansamblu a sistemului medical, cât şi din partea populaţiei generale, prin adoptarea un comportament sanitar adecvat”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, susţinerea medicilor şi crearea unui corp medical sănătos ţine atât de stat, prin sprijinul alocat sistemului sanitar, cât şi de populaţia generală, prin încrederea oferită şi respectarea indicaţiilor medicale.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati