Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI)solicită Direcţiilor de Sănătate Publică din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov să dispună dotarea unităţilor de învăţământ cu hârtie igienică, săpun, dezinfectant şi mijloace de uscare a mâinilor.
Asociația consideră că sănătatea elevilor ar trebui să fie o prioritate pentru toate insituţiile statului, dar „din contră, legislaţia privind asigurarea normelor de igienă nu este respectată de către directorii unităţilor de învăţământ, care au datoria legală să solicite primăriei acordarea fondurilor necesare”.
Ei mai spun că statu are obligaţia să se asigure că pe tot parcursul sistemului educaţional, beneficiarii primari ai educaţiei nu se află în nici un fel de risc.
Ei menționează că această obligaţie este prevăzută în art.15 din ,,Normele de igienă privind unităţile pentru ocrotirea, educarea şi instruirea copiilor şi tinerilor”, şi anume:
„Faptul că o mare parte din primăriile din Bucureşti şi judeţul Ilfov ne-au ignorat solicitările este alarmant, deoarece, reiese faptul că aceştia nu sunt interesaţi cu adevărat de siguranţa elevilor, respectiv de sănătatea acestora. Aşteptăm ziua în care se va lua seamă de adevăratele nevoi ale elevilor, iar, faptul că suntem în anul 2020 şi totuşi există mult prea puţine grupuri sanitare în şcoli dotate corespunzător, este imaginea exactă a interesului autorităţilor faţă de educaţia din România”- a declarat Rădulescu Nicolae-Alexandru, preşedinte AEBI