Antreprenorul Mihai Matei, reprezentant al industriei de software și cofondator Geeks for Democracy, susține că de doi ani încearcă să dea gratuit Ministerului Sănătății o aplicaţie pentru tratamentul arşilor.
- ”Cel care ar putea debloca situaţia nici nu răspunde la mesaje”, precizează acesta.
Matei mai spune că a încercat în tot acest timp să deblocheze situația, dar a epuizat ”și căile și rezerva de răbdare”.
Cofondatorul ONG-ului Geeks for Democracy explică modul în care funcționează aplicația și spune că oameni din Ministerul Sănătății l-au căutat acum doi ani să facă aplicația gratuit. Inițial nefiind de acord, Matei a acceptat în ideea că va contribui la un tratament mai eficient pentru victimele incendiilor, astfel că aplicația a fost gata în câteva luni, susține acesta.
Mihai Matei mai adaugă faptul că o astfel de aplicație, funcțională și pe telefonul mobil și pe desktop, ar costa zeci de mii de euro, scrie G4Media.
Specialistul în software a concluzionat spunând că îi este ”prea scârbă” de comportamentul reprezentanților Ministerului Sănătății.
Mesajul integral al lui Mihai Matei
- ”Șapte ani de colectiv și aproape doi ani de când încercăm să dăm în folosință o aplicație făcută pentru ministerul sănătății pentru tratamentul pacienților arși.
- Am tot tăcut și am încercat pe diverse căi să deblochez situația, dar am epuizat și căile și rezerva de răbdare.
- Acum aproape doi ani, pe la inceputul anului 2021, am fost căutat de oameni din ministerul sănătății care voiau să îi ajutăm să facă o aplicație de prim ajutor pentru arși. Pro-bono. Am bolborosit pentru că pro-bono nu e o chestie sustenabilă și nu așa ar trebui făcute lucrurile, dar fiind vorba de sănătate si arși, am acceptat. Costurile nu erau mici (cateva zeci de mii de euro), dar le puteam susține si mi-am zis că dacă un singur om supraviețuiește în loc să moară, atunci merită să facem proiectul ăsta chiar și gratis.
- Aplicația asta încerca să rezolve sau măcar să atenueze două probleme. Prima problemă este legată de lipsa de medici specialiști. Incendii sunt peste tot, dar medici specialiști foarte putini. Aplicația e un fel de registru national disponibil online in care fiecare pacient este înregistrat cu date, imagini ale pacientului etc.
- Dosarul fiecărui pacient este astfel accesibil de oriunde, bineînțeles, in condiții de securitate (utilizatorii sunt autorizați, au permisiuni diferite etc.). Pe lângă această aplicație urma sa fie pus in funcțiune un număr de telefon unic la care ar fi răspuns medici specialiști. Astfel, în cazul apariției unui pacient nou, medicul local ar fi înregistrat cazul în sistem (date, imagini etc), apoi ar fi apelat numărul unic și ar fi discutat cu un specialist care ar fi avut de asemenea acces imediat la dosar și ar fi ghidat medicul local în tratamentul pacientului.
- A doua problemă e legată de tratamentul în primele 24 de ore. În cazul pacienților arși tratamentul in primele 8 ore si apoi in primele 24 ore e foarte important pentru stabilizarea hemodinamică. În funcție de suprafețele arse, de gradul arsurilor si de vârsta pacientului sunt niște algoritmi in funcție de care se calculează volumul de lichide care trebuie administrate intr-o prima faza. Din câte mi s-a explicat, o problema des întâlnită, este administrarea unui volum mai mic de lichide față de cât ar trebui. Pentru a rezolva această problemă, aplicația permite medicului să deseneze cu degetul sau cu mouse-ul pe ecran arsurile pacientului și apoi calculează automat volumul de lichide care trebuie administrat și suprafețele arse pe fiecare parte a corpului. E putin mai complicat pentru că algoritmii sunt diferiți pentru nou-născuți, copii și adulți, dar sunt suportate toate scenariile. Pentru specialiști: sunt suportate si Parkland si Galveston-Carvajal și sunt folosite tabele Lund-Browder pt calculul cat mai precis al suprafețelor arse.
- La câteva luni de când am început proiectul aplicația a fost finalizată și testată. Merge si pe mobil si pe web, are interfața în română și engleză pentru a putea apela și la medici străini în caz de urgență…. e complet funcțională si gata de a fi dată în folosință oricând (e încă online). Mai trebuia doar să fie aprobată de ceva comisie, ceea ce ar fi trebuit să fie doar o formalitate, având în vedere că a fost dezvoltată pe baza cerințelor oamenilor din acea comisie. După acest aviz mai trebuia doar să fie preluată și pusă în aplicare de minister, dar lucrurile s-au blocat si, deși am încercat în mai multe rânduri și pe diverse căi să o deblochez, nimeni nu mi-a mai răspuns.
- Dacă ar fi fost un proiect comercial, aplicația asta ar fi costat câteva zeci de mii de euro, poate și mai mult, dar a fost oferită gratis ministerului. Mai mult decât atât, ca să nu existe vreo suspiciune, urma să le dăm și codul sursă, astfel încât să o poată dezvolta mai departe cu alți furnizori, dacă doresc. De altfel, in diversele mesaje le-am explicat că vrem doar să vedem aplicația pusă in funcțiune, că nu avem vreun interes comercial și ne oferim chiar să plătim pentru un timp găzduirea și să mai depunem efort dacă mai sunt necesare modificări. Nu a mai răspuns nimeni. Nimeni. Ultimul cu care am vorbit, care era intr-o poziție de unde putea debloca ușor toată situația, nici nu îmi mai răspunde la mesaje, deși e plătit din bani publici.
- Aș vrea să închei cumva, cu vreo concluzie, dar îmi e prea scârbă. Astea sunt câteva imagini din varianta pentru mobile”.