Consiliul Economic și Social din România organizează, împreună cu Comitetul Economic și Social European (CESE), Reuniunea anuală a președinților și secretarilor generali ai CESE și ai CES-urilor naționale din cadrul UE.
Evenimentul va avea loc la hotelul Novotel din București, Sala Paris, în zilele de miercuri, 9 noiembrie, între orele 14:30 – 18:00, și joi, 10 noiembrie, între orele 09:30 – 13:00.
- Tema principală a dezbaterilor este Transformarea provocărilor geopolitice într-o poveste de succes a Uniunii Europene: contribuția societății civile organizate.
Reuniunea va fi prezidată de președintele CES România, dl Bogdan Simion, și de președinta CESE, dna Christa Schweng.
Printre invitați se numără dna Mădălina Turza, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului și coordonator strategic al Grupului de Coordonare Strategică a Asistenței Umanitare, dl Raed Arafat, secretar de stat și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, și dl Virgil-Daniel Popescu, ministrul Energiei.
Cele trei sesiuni – Primirea și integrarea în UE a persoanelor care fug din calea războiului din Ucraina, Conferința privind Viitorul Europei și Calea către o autonomie strategică deschisă a UE – se vor concentra asupra rolului societății civile organizate (sindicate, patronate, organizații neguvernamentale) în abordarea integrării rapide a refugiaților ucraineni și în abordarea vulnerabilității și a dependenței UE, în special în privința energiei și alimentelor.