Parlamentul vrea ca bacșișul să fie impozitat și trecut distinct pe bonul fiscal

Bacșișul va fi impozitat cu 10%, suma urmând să fie trecută distinct pe bonul fiscal al operatorului economic, potrivit unui proiect de lege, adoptat de comisia de buget-finanțe a Camerei Deptutaților, scrie HotNews.ro.

„Mecanismul de plată, încasare și distribuire către angajați este extrem de simplu. Clientul alege valoarea bacșișului pe care vrea să-l plătească și indică pe nota de plată fie suma procentuală fie suma absolută. Suma urmează a fi trecută distinct pe bonul fiscal eliberat de operatorul economic prestator al serviciului. Acesta din urma asigură distribuirea integrală a bacșișurilor adunate către angajați, iar la data plății reține impozitul de 10% si îl virează la bugetul de stat. Deci, angajatul nu va fi obligat să facă nimic în plus fata de momentul actual, doar sa înmâneze clientului nota de plată”, a declarat Bogdan Huțucă, președintele Comisiei de Buget, Finanțe, Bănci.

Potrivit acestuia, soluția de reglementare a fost identificată de Comisia de Buget Finanțe din Camera Deputaților alături de reprezentanții industriei HoReCa și departamentul de politică fiscală din Ministerul Finanțelor.

De asemenea, legea stabilește clar că bacșișul astfel reglementat, nu poate fi reconsiderat de către autoritățile fiscale ca venit de tip salarial sau asimilat salariilor, iar in același timp, în oglindă, nici operatorul economic nu poate înregistra ca și cheltuială, distribuirile de bacșișuri către salariați. Deci singura sarcina fiscala stabilita de lege asupra acestor sume este impozitul pe venit de 10%.

Proiectul de lege a fost inițiat în 2019 de fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, și a fost adoptat de Senat. Acum urmează să intre în plenul Camerei Deputaților.

În februarie acest an, ministrul de Finanțe, Adrian Câciu, declara într-un Interviu pentru HotNews.ro că impozitarea bacșișului este o solicitare din partea Horeca, care este în analiză la minister.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati