Comisar șef de poliție din București, trimis în judecată de DNA

Ion Joe Stoica, comisar șef de poliție, fost șef al Biroului Accidente Rutiere Soldate cu Victime din cadrul Brigăzii Rutiere București, a fost trimis vineri în judecată de DNA, potrivit unui comunicat, scrie G4Media.

  • El e acuzat de trafic de influență. Împreună cu Stoica a fost trimis în judecată și un avocat.

Procurorii îl acuză pe Ion Joe Stoica că i-ar fi promis unui șofer prins băut la volan că îl scapă de dosar.

Comisarul șef de poliție ar fi pretins și ar fi primit 3.000 de euro de la o persoană cercetată pentru conducerea unui vehicul pe drumurile publice, având o alcoolemie peste limita legală. În schimbul banilor, ofițerul de poliție ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra unor colegi de serviciu și ar fi promis că îi va determina să propună o soluție de clasare față de persoana cercetată, susțin procurorii.

Stoica i-ar fi pus la dispoziție persoanei respective “o rețetă” ce cuprindea aspectele pe care aceasta trebuia să le declare, astfel încât, la efectuarea unei recalculări a alcoolemiei, rezultatul să fie unul inferior limitei care atrage răspunderea penală (adică sub 0,80 ‰).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati