Cea mai mare perdea de lumini din țară, la Târgul de Crăciun din Sectorul 6. ”West Side Christmas Market” se deschide pe 25 noiembrie

Peste o săptămână se deschide Târgul de Crăciun ”West Side Christmas Market”, în Parcul Drumul Taberei.

  • Organizatorii de la UNTOLD Universe, în parteneriat cu Primăria Sectorului 6, pregătesc o premieră în România: cea mai mare perdea de lumini din țară va fi montată pe podul-emblemă al parcului. Va avea o lungime de 100 de metri și va fi suspendată la 50 metri de înălțime.

Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei se deschide pe 25 noiembrie, cu un concert, a anunţat, vineri, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, potrivit căruia evenimentul conceput de Untold Universe va fi unul pe care şi-l doreşte la standardele celor cu tradiţie din străinătate.

Cei mici, dar și cei mari se vor putea bucura de momente artistice, ateliere, dar și de cele mai gustoase preparate tradiționale. Bradul, roata de peste 30 de metri, patinoarul amenajat în cuva lacului și coloratul carusel vor completa tabloul de basm.

„Universul UNTOLD se extinde cu o experiență dedicată Sărbătorilor de Iarnă. Pentru prima dată, timp de o lună, magia UNTOLD va fi prezentă în București. Pe lângă atracțiile specifice unui târg de Crăciun, am dezvoltat și un concept original care include personaje și povești. Prin amenajare, concept și atracții, locul va fi ideal pentru întreaga familie și va atrage, fără îndoială, vizitatori din toată țara. Bucureștenii merită un proiect elegant, gândit la standardele și experiența noastră, care se va dezvolta de la an la an, astfel încât capitala României să devină o destinație de tradiție în perioada sărbătorilor de iarnă”, a anunțat Edy Chereji, co-fondator UNTOLD Universe.

  • Una dintre surprizele pregătite pentru această ediție va fi perdeaua de lumini care va îmbrăca podul suspendat din Parcul Drumul Taberei.

Va fi cea mai mare perdea decorativă din România, cu o lungime de peste 100 de metri, fiind suspendată la o înălțime de până la 50 metri. Pentru realizarea ei, organizatorii lucrează cu o companie internațională care opereaza astfel de instalații în Asia, Țările Nordice și SUA. Una din cele mai emblematice locații în care se montează astfel de decorațiuni este Rockefeller Center New York.

Ciucu: „Facem un târg de Crăciun la un standard de calitate foarte înalt, care nu ne costă nimic”

“În Sectorul 6, nu există o zonă centrală, nu există piațete largi, dar avem Parcul Drumul Taberei care, datorită cuvei lacului, este foarte potrivit pentru un astfel de eveniment. Ceea ce organizăm în acest an este o premieră pentru România: să facem un târg de Crăciun la un standard de calitate foarte înalt, cu un concept creativ original, care să nu ne coste nimic. În plus, este un proiect care se autofinanțează, de calitate, organizat chiar în comunitate.

Îmi plac foarte mult târgurile de Crăciun. Mergând cu familia în alte țări, vedeam diferența dintre acele târguri cu ștaif și atmosfera de bâlci regăsită la noi. Asta ne dorim, să depășim atmosfera de bâlci, să aducem spectacole frumoase, educative, pentru copii, adolescenți și familii.  O rugăminte am pentru oamenii care vor veni la târgul nostru: să nu vină cu mașinile, pentru că nu vor avea unde să parcheze! Să utilizeze transportul în comun, care este punctual și mult mai curat, precum și metroul, care e nou-nouț. Au posibilități de transport eficient din toate părțile Capitalei”, a transmis primarul Ciprian Ciucu la conferința de presă organizată la Primăria Sectorului 6.

În contextul crizei energetice, edilul a anunțat că seara, după încheierea târgului, luminile decorative din parc, care sunt leduri economice, vor fi stinse.

PROGRAM “WEST SIDE CHRISTMAS MARKET”

Parcul tematic de Crăciun ,,West Side Christmas Market” își va deschide porțile pe 25 noiembrie, la 18.00, după care va avea următorul program:

  • de luni până joi, deschis între orele 12.00-22.00;
  • în weekend, deschis între orele 12.00 și 23.00;
  • joi, 30 noiembrie, și vineri, 1 Decembrie, târgul de Crăciun va fi deschis de la ora 12.00 până la ora 23.00.
  • accesul la patinoarul din parc se va putea face separat, în oricare dintre zile, începând cu ora 10.00.

Accesul la West Side Christmas Market va fi gratuit.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati