Vânzările de mezeluri au urcat la peste 3,1 mld. lei în 2021

Fiecare român a consumat în 2021 produse procesate din carne (mezeluri), în medie, de 165 de lei.

Vânzările totale pentru această categorie au fost de 3,13 miliarde de lei la nivelul întregului an, în creştere cu 4% faţă de anul precedent, potrivit calculelor ZF pe baza datelor companiei de cercetare de piaţă Euromonitor International.

De-a lungul anului, cel puţin la sărbăto­rile importante, de pe masa românilor nu lip­sesc carnea şi preparatele din carne.

Astfel, în primul semestru din acest an au crescut atât producţia, cât şi valoarea vânzărilor – ca urmare a creşterii inflaţiei.

În trimestrul I s-a observat şi o creştere a consumului, însă în al doilea trimestru, consumul a dat înapoi, arată sursa citată.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati