Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că la finalul lunii noiembrie vor sosi în ţară primele doze de vaccin anti-COVID-19 adaptat la variantele Omicron BA4 şi BA5. Acesta spune că se va vaccina cu doza a patra.
„Pandemia de COVID-19 este o problemă la nivel global, dar manifestările din fiecare ţară sunt particulare. Noi avem între 200 şi 400 de cazuri pe zi, câteva decese. Au fost şi zile fără niciun deces. Este clar că, în acest moment, COVID-19 nu mai reprezintă o problemă de sănătate publică în ţara noastră. Dar, ca orice viroză imprevizibilă din punct de vedere al evoluţiei, face să existe recomandarea vaccinării, mai ales că vine până la sfârşitul lunii vaccinul adaptat BA4, BA5, pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani sau pentru persoanele cu diverse boli cronice”, a afirmat Rafila, duminică, la Romexpo, unde se desfăşoară examenul de Rezidenţiat, notează Agerpres.
”Nu este exclus ca imunizarea anti-COVID-19 să devină sezonieră”
El a precizat că este pentru prima dată când se va utiliza „un vaccin adaptat” şi că nu este exclus ca imunizarea anti-COVID-19 să devină sezonieră.
„Eu personal, de exemplu, o să mă vaccinez cu cea de-a patra doză. Mi se pare protectiv, aşa cum m-am vaccinat şi împotriva gripei. Nu este exclus ca în viitor să avem o vaccinare sezonieră şi pentru COVID-19, aşa cum este şi pentru gripă, fără ca acest lucru să aibă acelaşi impact sau vreo legătură cu situaţia dramatică care a existat în cursul anului 2021, când în al patrulea val pandemic am avut peste 26.000 de decese”, a adăugat Rafila.
Potrivit ministrului Sănătăţii, vaccinarea anti-COVID-19 se va face la medicii de familie şi în centrele de vaccinare deschise în multe spitale din România.