Noul lider al pieţei asigurărilor, Groupama, şi-a consolidat poziţia şi la finalul primelor 9 luni ale acestui an, cu o cotă de 17,94%, urmat îndeaproape de Allianz Ţiriac cu 17,67%, anunţă Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), arată economedia.ro.
Pe segmentul RCA, societatea Euroins a înregistrat o cotă de piaţă de puţin peste 31%, în uşoară scădere faţă de jumătatea anului, şi rămâne lider de piaţă.
Pe de altă parte, concurenţa pe piaţa RCA s-a menţinut la cel mai înalt nivel din ultimii cinci ani şi în al treilea trimestru din 2022, arată ASF.
La finalul lunii septembrie, trei societăţi de asigurare continuau să controleze cote de piaţă cu două cifre, în timp ce alte patru societăţi au înregistrat un nivel notabil al Primelor Brute Subscrise pe segmentul RCA.
Concret, societatea Euroins a înregistrat o cotă de piaţă de puţin peste 31%, în uşoară scădere faţă de jumătatea anului, şi rămâne lider de piaţă. Cota Euroins este cu peste 5 puncte procentuale mai mică decât cea consemnată la finalul anului 2021, când societatea controla peste 35% din piaţă.
Distanţa dintre Euroins şi competitorii săi s-a diminuat în cel de-al treilea trimestru al acestui an, în condiţiile în care Groupama şi Allianz Ţiriac, adică ocupantele locurilor 2 şi 3 pe segmentul RCA şi-au menţinut cotele de piaţă. Groupama se apropie de 21%, în timp ce Allianz Ţiriac a depăşit 19%.
Alte patru societăţi au cote de piaţă între 5,5% şi 7,5%, notabilă fiind prezenţa Axeria Iard, cu aproape 5,6%, deşi societatea a intrat pe piaţă, în baza dreptului european la liberă practică, abia la finalul anului 2021. O singură societate de asigurări autorizată să vândă RCA rămâne cu o cotă de piaţă neglijabilă.