Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Istorie şi Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vor fi deschise de 1 Decembrie, potrivit unor informări de pe paginile de Facebook ale acestora.
* „Petreceţi Ziua Naţională în compania capodoperelor artei româneşti şi europene! Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Colecţiilor, Muzeul Zambaccian şi Muzeul Pallady sunt deschise de 1 decembrie între orele 10,00 şi 18,00. Vă aşteptăm!”, informează MNAR.
„Dragi vizitatori, În perioada 30 noiembrie – 2 decembrie 2022, Muzeul Naţional de Istorie a României va fi deschis pentru public. Vă reamintim că programul de vizitare este cuprins în intervalul orar 09,00 – 17,00, cu ultima intrare la 16,15. Vă aşteptăm cu drag!”, se arată în informarea MNIR.


