Liderul PNL Oradea Ilie Bolojan a declarat că „nu se pune problema” să candideze pentru fotoliul de primar al Capitalei, deși a fost măsurat în sondaje de PNL.
Conducerea centrală a PNL l-a testat pe Ilie Bolojan, preşedintele CJ Bihor, pentu funcţia de primar al Capitalei, potrivit News.ro. Sondajului INSCOP comandat de PNL arată că Bolojan este cotat la 22% intenţie de vot, la egalitate cu primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, deși liderul bihorean nu a avut nici o legătură cu administrația Capitalei
”Nu se pune problema”, a declarat el pentru publicația Bihoreanul.
Pe primul loc în sondaj se află fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, cu 34% intenţie de vot.
Primarul general în funcţie, Nicuşor Dan, are 17% , în timp ce liderul USR Bucureşti, Vlad Voiculescu este cotat la 11%.
Ilie Bolojan are o relație extrem de rece cu Klaus Iohannis, șeful de facto al PNL. Bolojan se numără printre puținii lideri liberali care i s-au opus fățiș lui Iohannis când acesta a încercat să-și impună la șefia partidului favoriți precum Alina Gorghiu, Florin Cîțu ori Cristian Bușoi.