Peste 800.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Nicolae. Este vorba despre 511.110 bărbaţi şi 295.311 de femei, informează Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
La bărbaţi, cel mai des întâlnit prenume este Nicolae – 298.182 de persoane.
Alte nume derivate, mai des întâlnite la bărbaţi, sunt Neculai – 40.858, Nicholas – 11.914, Nicolaie – 10.637, Nicolas – 47.682, Nicu – 23.863 şi Niculae – 20.725.
Poartă prenumele Nicoleta 219.448 de femei.
Printre femei se întâlnesc mai des şi următoarele prenume: Neculina – 2.155, Nicola – 4.287, Nicole – 13.745, Nicolina – 2.298, Nicolita/Nicoliţa – 5.496, Niculina – 42.526, Nicuta/Nicuţa – 1.339.