Români abandonați pe aeroportul din Amman, în Iordania. Aproximativ 100 de pasageri, care urmau să se îmbarce într-o cursă TAROM spre București, au aflat că avionul nu mai vine să îi ia.
- Zborul a fost redirecționat din cauza vremii, pasagerii nu au primit detalii și li s-a cerut să părăsească aeroportul.
Potrivit unuia dintre pasageri, zborul a fost anulat din cauza ceții dense, iar acum cei 100 de români riscă să fie evacuați din aeroport.
„La ora 5.25 trebuia să ajungă la Amman o aeronavă TAROM, dar din cauza ceții nu a aterizat și s-a întors la București, după ce a făcut o escală la Larnaca. Nu a venit nimeni să vorbească cu noi, au venit autoritățile iordaniene care au spus să părăsim aeroportul. A venit chiar și un reprezentant al Taromului, dar care spune că nu știe nimic de cazare sau de o altă posibilitate de a zbura astăzi sau despre posibilitatea de a veni un avion. Din partea consulatului României nu avem un răspuns concret deocamdată. Doar ni s-a spus că statul român nu ne poate ajuta deoarece nu se poate trimite după noi o aeronavă TAROM. Din câte am înțeles următorul zbor ar fi vineri. Noi ne-am unit și refuzăm să ieșim din aeroport”, a spus un pasager pentru TVR INFO.
TAROM: Pasagerilor zborului RO 188 pe ruta Amman-București li se asigură asistență la sol
„Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, o aeronavă a Companiei TAROM care efectua astăzi zborul RO 187 pe ruta București – Amman a aterizat pe Aeroportul din Larnaca, conform procedurilor standard în situații de vizibilitate scăzută. Subliniem faptul că siguranța și securitatea pasagerilor și a echipajului nu au fost puse în pericol nicio clipă, iar aeronava a aterziat în condiţii de maximã siguranţã decolând spre destinația inițială – București imediat ce condițiile meteorologice au permis asta. De asemenea, precizăm că în prezent pasagerilor zborului RO 188 pe ruta Amman-București li se asigură asistență la sol conform Regulamentului EC261/2004, aceștia urmând să fie rerutați sau cazați, după caz. Compania TAROM depune toate eforturile și ia toate măsurile necesare pentru a minimaliza impactul pe care această situație l-ar putea avea în planul de călătorie al pasagerilor afectați. Vă mulțumim pentru înțelegerea și încrederea acordate și reiterăm faptul că prioritatea Companiei TAROM este de a oferi pasagerilor săi călătorii sigure”, declară reprezentanţii TAROM.