Ministerul Finanțelor a reluat emisiunile de titluri de stat pentru populație FIDELIS și lansează la Bursa de Valori București o nouă ofertă, potrivit antena3.ro.
Se pot astfel cumpăra titluri de stat cu maturități de un an sau de 3 ani, cu dobânzi pentru lei de 7,65%, respectiv 8% sau cu dobânzi pentru euro de 2,7%, respectiv 3,7%.
Aceasta este a zecea ofertă de acest tip derulată de Ministerul Finanțelor începând cu iulie 2020.
„De la începutul progamului lansat în anul 2020, Ministerul Finanţelor a oferit nouă emisiuni denominate în lei şi euro şi a atras în total echivalentul a 13,5 miliarde de lei, cu maturităţi cuprinse între 1 şi 5 ani.
Ne bucură foarte mult interesul constant al investitorilor pentru emisiunile FIDELIS în cadrul celor trei emisiuni denominate în lei şi euro prin care Ministerul Finanţelor a atras în acest an 4,4 miliarde de lei echivalent”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.