Acţiunea a avut drept scop prevenirea şi combaterea faptelor de comerţ ilegal, fiind verificate aspecte ce ţin de importul şi achiziţiile intracomunitare, transportul, depozitarea şi comercializarea florilor şi plantelor ornamentale.
În urma controlului efectuat au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale principale în valoare de 116.000 lei.
De asemenea, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale complementare, prin care s-a dispus confiscarea a peste 22.000 de flori.
Având în vedere gradul ridicat de perisabilite a acestora, florile confiscate au fost valorificate imediat potrivit normelor legale în vigoare.
Poliția anunță că aceste controale vor continua şi în perioada următoare.