Vicepremierul Sorin Grindeanu și-a anulat vacanța în Austria unde mergea de 15 ani împreună cu familia, în semn de boicot pentru votul negativ privind Schengen, au declarat luni surse guvernamentale, citate de HotNews.ro.
Grindeanu ar fi trebuit să plece în Austria imediat după Crăciun și să rămână de Revelion acolo.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat în 13 decembrie că a fost anunțat de CNAIR că urmează să își mute conturile de la BCR, iar acest demers va fi făcut de toate companiile din subordinea Ministerului Transporturilor.
- „Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi-a anunţat o anumită intenţie de o a face (n.r. – de a-şi muta conturile de la BCR) şi ştiu că vor face, mi-au spus şi mie. Şi nu doar CNAIR.
- Am fost anunţat că şi alte companii aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor, fie că vorbim de Portul Constanţa, fie că vorbim de Aeroportul Bucureşti şi toate celelalte, pentru că au găsit condiţii mai bune la CEC.
- O explicaţie cât se poate de simplă”, a spus atunci Sorin Grindeanu.