Miercuri a avut loc prima şedinţă de şantier pentru realizarea obiectivului de investiţii „Centrul Multifuncţional pentru Persoane Vârstnice din Sectorul 5”, situat în Strada Baltagului, la care au participat atât reprezentanţi ai DGASPC Sector 5, respectiv Mădălina Duţu, inginer, şi Dănuţ Neagoe, Şef Serviciu Administrativ, Întreţinere, cât şi reprezentaţi ai firmelor de proiectare, construcţie şi dirigenţie de şantier, punându-se în discuţie conformitatea proiectului cu realitatea din teren.
Împreună cu proiectantul au fost vizualizate zonele ce erau acoperite de tencuială, constatându-se stadiul pereţilor, al porţiunilor de zidărie ce trebuie înlocuite, întrucât din cauza degradării acestea nu mai pot fi tratate local.
S-au discutat aspecte legate de comportarea clădirii în caz de seism, întrucât în urma decopertării s-au observat că pereţii de faţadă nu sunt armaţi. În situaţia dată, există pericolul comportării diferit al pereţilor de cadrele de beton armat din structura clădirii.
S-au vizualizat mai multe aspecte, după cum urmează: grosimea plăcii de subsol şi situaţia armăturilor din beton, defectele de structură de rezistenţă ca urmare a acţiunii fenomenelor meteo, precum şi zonele cu problemă în vederea găsirii unei soluţii de remediere a structurii de rezistenţă afectate – aticul de pe faţada principală, fracturile de beton, zona golurilor din faţadă etc.
În urma discuţiilor s-a stabilit şi modalitatea de calcul, prezentare şi verificare a situaţiilor de lucrări, ce vor conţine corespondenţe cu planurile clădirii pentru o evidenţă cât mai clară şi actualizată.
Pentru a soluţiona situaţiile apărute, expertul tehnic din partea proiectantului se va deplasa la faţa locului pentru a confirma şi ulterior pentru a aproba Notele de Constatare.