Anul trecut, peste 1.200 de pacienți români au apelat pentru tratamente la serviciile spitalului Wiener Privatklinik (WPK), unul dintre cele mai mari spitale private din Austria, în timp ce peste 190 de pacienți români au beneficiat de consultații online în cadrul clinicii virtuale WPK Online Healthcare Center.
Cele mai solicitate servicii medicale de pacienții români au fost tratamentele oncologice, urmate de intervențiile chirurgicale complexe în specialitățile ortopedie – traumatologie, chirurgie cardiovasculară, chirurgie reconstructivă și a nervilor periferici și chirurgie pediatrică, anunță conducerea spitalului.
Anual, WPK înregistrează peste 12.000 de internări, iar aproximativ 40% dintre acestea sunt pentru pacienți internaționali care vin din peste 20 de țări, cu precădere din Europa Centrală și de Est.
- Românii sunt prima naționalitate de pacienți internaționali, reprezentând o pondere de 35%.
Spitalul WPK deține 10 centre medicale de competență care acoperă toate ariile clinice, de la consult și prevenție, diagnosticare la tratamente, și cuprinde și renumitul centru de oncologie – WPK Cancer European Academy Cancer Center.
Anul acesta, 14 medici colaboratori ai WPK, cu diverse specializări medicale, au fost cotaţi în primii 6% oameni de știință din lume, într-un clasament realizat de Universitatea Stanford. Printre aceștia se află și un medic de origine română – Prof. Univ. Dr. Dan Rujescu, medic psihiatru, cu o activitate profesională și de cercetare de peste 30 de ani în domeniu.
Pacienţii români pot beneficia de asistență completă privind deplasarea la spitalul din Viena sau accesarea unei consultații online prin intermediul celor 2 birouri de reprezentanță ale WPK, din Bucureşti şi din Timișoara.