A doua zi de alegeri. Cîțu: Sunt sigur că nicio provocare nu este prea mare pentru PNL în perioada următoare

Consiliul Naţional al PNL se reuneşte duminică, la Romexpo, pentru alegerea celorlalte funcţii de conducere din partid, după ce cu o zi în urmă a fost ales noul preşedinte al liberalilor, Florin Cîţu.

”Am spus că vom fi o echipă și acum se vede foarte clar că PNL este deja unit și vă mulțumesc de tot.

Este o onoare și o responsabilitate enormă și vreau să știți că sunt conștient de asta, de această resposabilitate și de faptul că ambițiile pe care le avem, provocările sunt mari dar când mă uit azi la noi și când am vazut că suntem uniți sunt sigur că nicio provocare nu este prea mare pentru PNL în perioada următoare.

Vă mulțumesc pentru susținere, vă mulțumesc și celorlalți care ați înțeles mesajul meu de unitate, am fost sincer când am spus că eu vreau un partid unit, puternic, care să își folosească toate resursele pentru lupta cu adversarul nostru politic, PSD.

Vreau să fiti mandri ca sunteți liberali, ăsta e obiectivul pe care mi-l asum. Asta înseamnă că deciziile pe care le vom lua împreună vor fi decizii doar în interesul românilor. Așa vom câștiga tot în 2024.”, a declarat Florin Cîțu în deschiderea celei de-a doua zi de congres.

Liderul PNL și-a prezentat și echipa cu care merge astăzi la drum, ”oameni pe care noi i-am dat exemplu în campania electorală.”

”Împreună construim România liberală”, a conchis Cîțu.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati