A fost aprobat bugetul Sectorului 3. Sunt prevăzute cheltuieli de 2,6 miliarde lei

Consiliul Local al Sectorului 3 a aprobat, joi, bugetul pentru anul 2024, care prevede venituri de 2,64 miliarde de lei, dintre care peste 1,4 miliarde lei pentru secţiunea de funcţionare şi aproape 1,2 miliarde lei pentru secţiunea de dezvoltare.

Pentru 2024 sunt prevăzute cheltuieli de 2,65 miliarde de lei, în contextul în care din 2023 a rămas un excedent bugetar de 12 milioane lei, scrie Agerpres.

Proiectul a fost aprobat cu 18 voturi „pentru” şi două împotrivă.

Conform proiectului de buget, veniturile secţiunii de funcţionare în 2024 vor fi de 1,4 miliarde lei, dintre care:

– 340 de milioane impozite şi taxe locale;
– 255 de milioane de lei sume defalcate din TVA;
– 1,2 miliarde lei cote defalcate din impozitul pe venit;
– 4,1 milioane lei subvenţii de la bugetul de stat;
– 1,2 milioane lei subvenţii de la alte administraţii;
– 365 milioane lei vărsăminte pentru secţiunea de dezvoltare;

Veniturile secţiunii de dezvoltare totalizează 1,1 miliarde lei, dintre care:

– 667 milioane lei subvenţii;
– 161 milioane lei sume primite de la UE în contul plăţilor efectuate;
– 365 milioane lei vărsăminte.

Cheltuielile vor totaliza 2,659 miliarde lei. Pentru secţiunea de funcţionare sunt prevăzute:

– 352 milioane lei cheltuieli de personal;
– 596 milioane lei cheltuieli pentru bunuri şi servicii;
– 87 milioane lei cheltuieli pentru dobânzi;
– 160 de milioane de lei pentru asistenţă socială;
– 23 milioane lei pentru bursele elevilor;
– 5 milioane lei pentru susţinerea cultelor;
– 3,6 milioane lei finanţarea programelor sportive;
– 2,6 milioane lei pentru asociaţii şi fundaţii;
– 5 milioane lei despăgubiri civile.

Mai sunt alocate 150 de milioane de lei pentru bunuri şi servicii necesare întreţinerii şi amenajării spaţiilor verzi, precum şi 186 de milioane de lei pentru Direcţia Generală de Salubritate.

Pentru învăţământ sunt prevăzute 77 de milioane de lei, pentru autorizarea ISU a unităţilor de învăţământ, extinderea grădiniţelor, construirea unor complexe multifuncţionale, asigurarea branşamentelor de utilităţi pentru unităţile de învăţământ, creşterea eficienţei energetice, montarea panourilor fotovoltaice, precum şi montarea unor echipamente de supraveghere, alarmare şi antiincendiu.

Peste 70 de milioane de lei sunt destinate continuării programului de creştere a eficienţei energetice a blocurilor, iar 90 de milioane pentru capitolul transporturi, „în principal pentru construirea unor pasaje menite a fluidiza şi redirecţiona traficul auto cu impact major în protejarea mediului înconjurător”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati