INSP anunţă că, din data de 3 iunie, când a început perioada de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile a fost înregistrat un caz de infectare, acesta fiind în Bucureşti.
- ”De la începutul perioadei de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile (03.06.2024) până la data de 25.07.2024 s-a înregistrat 1 caz confirmat de infecţie cu virusul West Nile”, anunţă INSP.
Persoana infectată este un bărbat, aflat în grupa de vârstă 60 – 69 de ani şi este din Bucureşti.
Populația să evite expunerea la ţânţari
Medicii recomandă populaţiei să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi; să utilizeze substanţe chimice repelente pentru ţânţari; să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă, montând plase de protecţie la ferestre, să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei; să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer din gospodărie.