A fost făcută recepția Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” din Sectorul 6

Luni dimineață a avut loc recepția lucrărilor de reabilitare la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Sectorul 6. O comisie formată din reprezentați ai școlii și ai Inspectoratului de Stat în Construcții, ISU, Disciplina în Construcții, Poliția Locală Sector 6, Administrația Școlilor Sector 6, arhitecți, proiectanți, executant, toți aceștia au inspectat clădirea.

Săptămâna viitoare va fi achiziționat mobilierul, iar de lunea viitoare, elevii se vor întoarce din vacanță în clase complet noi.

 „Săptămâna aceasta vom recepționa 5 școli care au fost complet reabilitate. Este vorba despre:

 Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, la care suntem acum;

 Școala Gimnazială „Sf. Calinic de la Cernica”;

 Școala profesională specială pentru deficienți de auz „Sfânta Maria”;

 Colegiul Tehnic „Petru Maior”;

 Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu”.

„Gheorghe Asachi” e prima școală recepționată pe anul acesta și arată foarte bine, este renovată, totul este nou. Copiii vor reveni aici imediat după vacanța de iarnă. 

 Construim de la zero creșe, grădinițe, corpuri de școală, dar le și reabilităm, pentru a fi eficiente energetic și pentru a obține autorizații ISU. 

Este foarte important! Când am venit primar, nu existau #autorizațiiisu pentru cele mai multe școli din #Sectorul6, acum încep să apară. 

 De asemenea, lucrările au durat mai mult la unele școli pentru că, după ce am început reabilitarea, am constatat că există și risc seismic, astfel că am contractat și lucrări de consolidare”, a explicat primarul Ciprian Ciucu.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati