La nivel național, GRID marchează o expansiune rapidă prin deschiderea celui de-al 13-lea magazin, la doar patru luni distanță de inaugurarea celui din Palas Iași, potrivit economica.net.
„În contextul actual, lucrurile sunt în continuare nesigure, însă suntem încrezători, pentru că am respectat până acum planul de extindere stabilit la începutul acestui an. GRID este și rămâne un punct de referință printre iubitorii stilului urban. Astfel, prin deschiderea noii locații, ne bucurăm să aducem mai aproape de aceștia conceptul multibrand al magazinului nostru”, a declarat Bogdan Nania, coproprietar GRID.
„Ne dorim ca GRID să ofere o experiență de shopping inedită și accesibilă pentru toți cei care vor să descopere cele mai noi colecții, dar și modele din edițiile limitate ale brandurilor sport favorite. Astfel, chiar și în acest timp marcat de incertitudine, continuăm să adaugăm pe hartă noi magazine în zonele cheie ale țării. Pentru că procesul de extindere este încă în desfășurare, în paralel, îmbunătățim platforma online www.grid-sport.ro și avem grijă mereu de dorințele clienților noștri. Le mulțumim tuturor celor care au fost aproape de noi la evenimentul de inaugurare a noului magazin din AFI Cotroceni și, pe această cale, dorim să-i anunțăm că în viitorul apropiat vor exista o mulțime de noutăți!”, a completat Nicolae Popa, coproprietar GRID.
Investiția în noul magazin GRID din AFI Cotroceni se ridică la aproximativ 200.000 de euro și include atât stocul de produse disponibil, cât și costurile aferente amenajării acestuia. Cu un design modern, magazinul are o suprafață totală de 76 de metri pătrați.