A fost incendiu într-un bloc din Sectorul 4 al Capitalei

Zeci de oameni au fost în pericol de moarte în această dimineață, după ce un bloc de locuințe din Sectorul 4 al Capitalei a luat foc.

Incendiul s-a declanșat la un apartament situat la parterul imobilului din Aleea Cricovul Sărat.

Potrivit unui martor, incidentul s-a produs între orele 3:30 şi 4:30, când majoritatea locatarilor dormeau.

„Norocul meu e că eram treaz la ora aia. Am trezit-o pe mama. M-am uitat pe vizor şi era fum pe casa scării. Am apucat să luăm câinele, nici nu am apucat să îmbrăcăm bine, şi am ieșit pe scări, printr-un fum negru”, a spus un tânăr care locuiește în imobilul afectat, potrivit Antena3 CNN.

În cele din urmă incendiul a fost lichidat.

În apartamentul care a luat foc locuia o femeie în vârstă. Chiar ea a dat alarma. Majoritatea locatarilor s-au autoevacuat. Pompierii au ajuns repede la locul incendiului. Două persoane au ajuns la spital: una care s-a intoxicat cu fum şi o alta, care a suferit un atac de panică, mai arată sursa citată.

Cauza incendiului nu a fost încă stabilită, dar este posibil ca la originea acestuia să se afle o candelă aprinsă.

Foto: Captură video Antena 3 CNN

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati