Postis, prima platforma digitală din România pentru managementul, automatizarea și optimizarea livrărilor, lansează Parcely, prima aplicație integrată de urmărire a comenzilor destinată cumpărătorilor finali, scrie economedia.ro.
Prin această platformă, cumpărătorii finali își vor putea urmări în mod transparent, direct pe telefonul mobil, toate comenzile pe care urmează să le primească, indiferent de magazinul de la care au făcut achiziția și de compania de curierat folosită pentru livrare.
Prin intermediul acestei aplicații, cumpărătorii vor putea vizualiza statusul tuturor comenzilor plasate, într-un singur loc, fără a mai fi nevoiți să verifice periodic alte aplicații sau site-uri.
De asemenea, vor primi notificări pe telefon în timp real, în fiecare etapă a livrării (de la procesarea comenzii de către comerciant, până la livrarea propriu-zisă), iar la finalul comenzii, vor putea inclusiv să ofere rating și feedback referitor la calitatea livrării.
Aplicația poate fi utilizată de cumpărătorii din România, ulterior urmând să fie disponibilă și în alte piețe din Europa Centrală și de Est.
Cum funcționează aplicația
În cazul în care livrarea este optimizată de retailer prin intermediul Platformei Postis, informațiile sunt preluate automat, iar notificările sunt transmise către numărul de telefon care a fost introdus de cumpărător la momentul lansării comenzi.
În cazul în care cumpărătorul dorește să urmărească un colet care nu a fost procesat prin intermediul platformei, poate introduce manual numărul comenzii (AWB-ul) primit de la curier sau comerciant, iar comanda va fi adăugată în lista sa, urmând ca aplicația să îl notifice ulterior la fiecare schimbare a stării în livrare.
Utilizatorii finali vor afla inclusiv estimarea intervalului orar în care comanda urmează să fie livrată, pe baza algoritmilor de Inteligență Artificială (AI), atunci când comenzile sunt optimizate prin intermediul Platformei Postis.
Lansată comercial în urmă cu 5 ani, Platforma Postis integrează toți furnizorii semnificativi de distribuție și livrare și poate fi utilizată de orice companie din România și Europa Centrală și de Est care transportă și livrează bunuri și care are nevoie de creșterea productivității, simplificarea operațiunilor, optimizarea costurilor, diversificarea opțiunilor de livrare, îmbunătățirea experienței și a relației cu clienții, scalarea afacerii, ajustarea modelului de business sau intrarea pe noi piețe.
Platforma Postis este utilizată, în prezent, de peste 200 de companii, printre care: Flanco, Ikea, Cărturești, Elefant.ro, Dr. Max, Auchan, Intersport, Cora sau Noriel. Ca urmare a creșterii accelerate din România, Postis a demarat expansiunea în noi piețe și a lansat la finalul lunii februarie operațiunile din Polonia, în orașul Wroclaw.