A fost prelungit pentru 2021 programul care acordă până la 3.000 de euro cuplurilor infertile

Perioada de implementare a proiectului „O şansă pentru cuplurile infertile – FIV 2” a fost prelungită şi pentru anul 2021, conform unui proiect adoptat în şedinţa de luni a Consiliului General al Capitalei.

Astfel, se aprobă prelungirea perioadei de implementare a proiectului „O şansă pentru cuplurile infertile – FIV 2” de la 31 decembrie 2020 până la 31 decembrie 2021.

Potrivit referatului de aprobare, proiectul vine în sprijinul cuplurilor infertile din Bucureşti, având drept scop acordarea de vouchere pentru realizarea fertilizării in vitro.

Cine poate beneficia de acest proiect

Pot beneficia de proiect cuplurile infertile care au fost diagnosticate de către un medic specialist în obstetrică-ginecologie, cu competenţă în tratamentul infertilităţii şi reproducere umană asistată medical, cu o afecţiune incompatibilă cu reproducerea pe cale naturală.

Cine este interesat poate găsi informații suplimentare (condițiile, actele necesare, aplicația pentru înscriere) aici – http://fiv2.assmb.ro/.

„În cadrul proiectului, la data de 07.09.2020, înscrierile online au atins numărul maxim de 2.000 solicitanţi aprobaţi prin HCGMB nr.844/12.12.2018, din care în prezent, un număr de 484 beneficiari se află în curs de efectuare a procedurilor medicale specifice.

În situaţia în care termenul de valabilitate a voucherelor acordate este prevăzut până la data de 31.12.2020, neprelungirea perioadei de valabilitate a acestora va poziţiona beneficiarii proiectului în imposibilitatea de a le utiliza în decursul anului 2021, în vederea continuării procesului de fertilizare in-vitro, aducând totodată atingere procesului de decontare a sprijinului financiar acordat.

În virtutea celor expuse anterior, considerăm oportună prelungirea perioadei de implementare a proiectului ‘O şansă pentru cuplurile infertile – FIV 2’, până la data de 31.12.2021″, prevede referatul de aprobare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati