A fost prins autorul crimei de pe Aleea Diham, la mai bine de doi ani după comiterea faptei

Autorul crimei din decembrie 2018 de pe Aleea Diham din Sectorul 2 al Capitalei a fost prins și audiat de poliție. Procurorul de caz a dispus reținerea lui pentru 24 de ore, urmand ca magistrații Tribunalului București să se decidă asupra măsurii de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Bărbatul a fost găsit în Marea Britanie.

Pe 3 decembrie 2018, Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei a fost sesizat cu privire la faptul că într-o locuința din Sectorul 2, a fost descoperit un bărbat decedat ce prezenta mai multe plăgi, posibil produse cu un cuțit.

„Pe 3 decembrie, a fost efectuată cercetarea la față locului de către procurori criminaliști din cadrul PTB și ofițeri din cadrul Serviciului Omoruri, context în care a fost dispusă și efectuarea unei autopsii medico-legale de către INML.

Ulterior, au fost audiate numeroase persoane în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs agresiunea. De asemenea, au fost vizionate imagini surprinse de camerele de supraveghere video din zona locuinței victimei, precum și din zonele frecventate de aceasta în zilele anterioare, a transmis la acea dată Poliția Capitalei.

Anchetatorii au transmis că, în urma analizării imaginilor, a rezultat că principalul suspect este un bărbat în vârstă de aproximativ 18-25 de ani, care apare în imagini în compania victimei, în perioada critică.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati