A fost realizată o nouă probă de presiune în Ferentari, unde Termoenergetica a schimbat conductele

Compania Municipală Energetica Servicii București anunță că a făcut o nouă probă de presiune pe strada Stânișoara, între căminul Ferentari 6 și Nodul77, în capătul Magistralei Progresu-Ferentari.

Cei 400 de metri de conductă nouă, preizolată, dotată cu senzori de detecție a avariilor, au fost montați și verificați de specialiștii în termoficare.

În căminul Ferentari 5 au fost montate două vane de secționare noi, care asigură acum un control mai bun al rețelei din zonă.

Continuă lucrările pe Magistrala Progresu-Ferentari, în zona Calea Ferentari, dar și pe rețeaua racordurilor în punctele termice, lucrări care se realizează fără afectarea furnizării apei calde, pe baza provizoratelor deja montate.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati