A fost semnat contractul pentru construcția Centrului de Mari Arși de la „Grigore Alexandrescu”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat contractul pentru construirea Centrului de Mari Arși în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, iar lucrările vor începe în prima săptămână din septembrie, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătății.

Noua clădire va cuprinde 2 săli de operație pentru pacienții cu arsuri severe, 10 paturi pentru pacienții critici, 16 paturi ATI postcritici și 10 paturi pentru microchirurgie și chirurgie reconstructivă. În cadrul centrului va funcționa și un nou ambulatoriu de specialitate.

Valoarea investiției este de 56 milioane de euro și face parte din Proiectul derulat de Ministerul Sănătății cu Banca Mondială. Durata de execuție a obiectivului de investiții este de 26 de luni.

“Construcția și finalizarea centrelor pentru mari arși reprezintă o componentă importantă a proiectelor de investiții și de dezvoltare a sistemul sanitar din România, pe care le derulează Ministerul Sănătății în parteneriat cu autoritățile locale din întreaga țară. Responsabilitatea, profesionalismul și buna credință sunt principiile după care funcționează echipa actuală a Ministerului Sănătății”, a declarat ministrul Sănătății, citat în comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati