A fost semnat contractul pentru lărgirea Prelungirii Ghencea la patru benzi

Contractul pentru lărgirea Prelungirii Ghencea la patru benzi, între Cartierul Latin şi Pasajul Domneşti, a fost semnat, iar lucrările vor începe în luna aprilie, a informat, vineri, Primăria Sectorului 6.

Reprezentanţii autorităţii locale au scris, pe Facebook, că lucrările vor fi realizate de Asocierea Tracon SRL – Acvatot SRL, acelaşi constructor cu care Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a avut contract şi pentru execuţia Pasajului Domneşti.

Tronsonul 4 a fost preluat, anul trecut, de CNAIR de la Primăria Capitalei.

Lucrările care se vor face pe tronsonul 4 sunt următoarele: lărgirea la patru benzi a Străzii Prelungirea Ghencea, între Strada Mărăcineni şi Pasajul Domneşti, precum şi conexiunea cu infrastructura existentă (Pasajul Domneşti); realizarea pistelor pentru biciclete; amenajarea trotuarelor pe ambele părţi ale drumului, cu lăţimea de trei metri şi piste de biciclete cu lăţimea de 1,5 metri; modernizarea sistemului de iluminat; realizarea sistemului de canalizare pluvială; amenajarea a două staţii de autobuz, a unei zone mediane 2 x 4 metri pentru dezvoltarea ulterioară cu cale dublă de tramvai printr-o investiţie viitoare a Primăriei Generale, precum şi a unor intersecţii semaforizate la intersecţia dintre Prelungirea Ghencea – Acces Cartierul Latin (km 4+710), intersecţia dintre Prelungirea Ghencea – Accese (km 4+850), trecerea de pietoni pe Prelungirea Ghencea (km 5+220).

Valoarea contractului este de 41,91 de milioane de lei fără TVA, iar sursa de finanţare – fonduri externe nerambursabile.

Potrivit secretarului de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioşteanu, durata contractului este de douăsprezece luni, din care două luni perioada de proiectare şi zece – execuţia lucrărilor.

De execuţia tronsoanelor 1, 2 şi 3 se ocupă Primăria Capitalei.

Surrsa: AGERPRES

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati