A fost semnată autorizaţia pentru Magistrala 6 de metrou, spre Otopeni, lotul 1 Mai – Tokyo

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) a semnat, miercuri, autorizaţia de construire necesară pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de structură de rezistenţă la lotul 1.1, respectiv 1 Mai – Tokyo, din cadrul obiectivului ce va asigura legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă, prin intermediul Magistralei 6 ”1 Mai – Otopeni”.

Potrivit unui comunicat de presă, sunt astfel vizate lucrările aferente structurii de bază pentru realizarea staţiilor (Obiectul 3 – Staţia Pajura, Obiectul 5 – Staţia Expoziţiei, Obiectul 7 – Staţia Montreal, Obiectul 9 – Staţia Gara Băneasa, Obiectul 11 – Staţia Aeroport Băneasa, Obiectul 13 – Staţia Tokyo), interstaţiilor (Obiectul 1 – Interstaţia 1 Mai – Pajura Linia 2, Obiectul 2 – Interstaţia 1 Mai – Pajura Linia 1, Obiectul 4 – Interstaţia Pajura – Expoziţiei, Obiectul 6 – Interstaţia Expoziţiei – Piaţa Montreal, Obiectul 8 – Interstaţia Piaţa Montreal – Gara Băneasa, Obiectul 10 – Interstaţia Gara Băneasa – Aeroport Băneasa, Obiectul 12 – Interstaţia Aeroport Băneasa – Tokyo) şi a tunelurilor.

Lotul 1 Mai – Tokyo are o lungime totală de 6,3 km şi este prevăzut cu un număr de şase staţii şi şapte interstaţii.

Investiţia va asigura conectivitatea între Aeroportul Internaţional Henri Coandă cu reţeaua feroviară prin intermediul Gării de Nord. Obiectivul de investiţii face parte din reţeaua Trans-Europeană de Transport (TEN-T).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati